Pudoarea

Pudoarea, motiv invocat cu predilectie de catre moralistii crestini, este o idee imprumutata din traditiile iudaice (celelalte civilizatii antice considerau obisnuinta de a se imbraca drept o binefacere, si nu o obligatie morala). Semnificatia rituala a costumului n-a disparut nici astazi. Pe sub mantie, singurul vesmant era o camasa de lana sau de panza, cu maneci, lunga pana sub genunchi si stransa la mijloc cu un brau de piele. in picioare, evreii purtau sandale.

 

Barba reprezenta un semn al demnitatii si al virilitatii. in timpul doliului, barbatii isi taiau parul si barba, se zgariau pana la sange si isi puneau pe cap si pe obraji cenusa si praf. Prima perioada a istoriei costumului se incheie pe la mijlocul secolului al XlV-lea. Pana atunci vesmantul nu prea a fost expresia unei alegeri deliberate sau a unui gust pesonal. Moda va lua nastere in perioada imediat urmatoare. Cum am mai spus, moda pare un fenomen propriu civilizatiei occidentale.

 

Cand e vorba de costum, stilistul trebuie sa cunoasca procesele tehnice ale fabricatiei in serie si in acelasi timp trebuie sa fie capabil sa imagineze reactiile publicului. Numele pionierilor profesiei de stilist sunt ignorate de pu-blicul larg. Boutique-urile care le vand creatiile pun pe haine propriul lor nume, iar numele adevaratului inventator e amintit doar in masura in care reprezinta un bun element publicitar. John Frederics, de exemplu, cel care a creat palaria moale si rasfranta a Gretei Garbo, a impus o moda ce a durat zece ani. insa probabil ca cele mai memorabile palarii create vreodata pentru marele ecran au fost palariile cu boruri gigantice create de Cecil Beaton pentru My Fair Lady (1964) si purtate de Audrey Hepburn. Acest costum a cunoscut, pentru mai bine de un secol, o voga nemaiintalnita, nu numai in Marea Britanie, unde era asociat gloriei Marinei, cisi in intreaga lume.

 

Avand initial doar culorile albastru si a b, acest costum a cunoscut toate asocierile de culori si toate formele de pantaloni (lungi scurti, largi etc.). Servitoarele erau imbracate intotdeauna in negru, avand si un sort alb a carui forma a variat in cursul secolului al XlX-lea, si purtau o boneta simpla sau o bucata de panza alba prinsa cu ace; purtau adesea si rochiile mai uzate ale stapanei. Doicile purtau la inceput costumul provinciei lor, caci cel mai adesea ele erau taranci, iar dupa 1870 aveau deja haine tipice: un sort, o manta si o boneta cu panglici.

 

Barbatul n-a prea fost obisnuit sa se impodobeasca pentru a placea partenerei si a trait mereu cu ideea ca se poate conforma fara prea mult efort tipului social cel mai in voga (acest tip social poate fi dedus din operele de arta create in diferite epoci). Aflati in fata unui barbat artistii nu au mania de a-1 reduce pe acesta la o imagine conventionala, asa cum fac cu femeile, dar in fiecare epoca operele de arta ne infatiseaza prezenta persistenta a unui ideal in costumul masculin caracteristic.